La 23 mai se întruneşte la Bruxelles Consiliul european. Ieri aflat acolo Victor Ponta a fost chestionat dacă el va reprezenta România ca premier, sau Băsescu ca preşedinte. Ne amintim disputele cu Tăriceanu cînd premierul şi respectiv preşedintele zburau cu avioane diferite, stăteau la hoteluri diferite, aveau programe diferite. Ce impresie lăsa asta la Bruxelles nu e greu de bănuit. Ne-am făcut de basme.
Ce a răspuns Ponta ieri sună aşa- “ Ştiţi foarte bine că există o anumită dispută între preşedinte şi mine, nu aş vrea să rezolv această dispută în faţa presei. Voi discuta lucrul acesta cu preşedintele. Nu am contestat şi nu voi contesta niciodată atribuţiile constituţionale ale preşedintelui României în ceea ce priveşte politica externă, însă, în viziunea mea cel puţin, viziune care este împărtăşită în Europa, problemele Uniunii Europene nu mai sunt probleme de politică externă, ci sunt problemele noastre, comune şi sper să găsim o soluţie bună pentru România, pentru că un nou conflict pe această temă nu cred că e dorit de nimeni”.
De cînd Băsescu se ocupă de politica externă a Romăniei şi a avut miniştri de externe servanţi, bruma de imagine pe care începusem să o avem după admiterea in NATO şi UE s-a făcut praf. Apariţiile sale hilariante sunt arhicunoscute. Nimeni nu doreşte să aibă o întrevedere cu el. De altfel nu e primit pe nicăieri în vizite oficiale, nu este invitat, nu e dorit.Cam cum era Ceauşescu în anii 80. Băsescu este un preşedinte care nu se bucură de respect în cancelariile europene, ceea ce afectează interesele României. Ne amintim bine secvenţele cînd Sarkozy şi Berlusconi i-au întors spatele. Cînd merge la Bruxelles este izolat, putem vedea asta în multe materiale filmate, în fotografii etc.
Băsescu prin simpla sa apariţie este o antireclamă pentru ţară. Eram acum vreo 3 ani acolo cu diverşi oficiali şi gazetari discutînd