Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiscul, pe urmele celor 350 miliardari. Ii pune sa plateasca sau le "spala" averile?

Publicat in Daily Business, luni 14 mai 2012 ·

Fiscul a trimis o scrisoare de avertizare unui numar de 350 de oameni de afaceri bogati, pe care ii someaza ca pana pe 30 iunie sa isi depuna declaratiile de venit. Operatiunea face parte dintr-un plan al statului de combatere a evaziunii fiscale.

Dupa aceasta data, Fiscul va declansa o ampla campanie de control a celor care au mari averi. Primele controale vor incepe in iulie, iar primii vizati vor fi "patronii bogati cu firme sarace", pentru inceput intre 300 si 400 de persoane fizice.

Inspectori de la Departamentul de Control al Marilor Averi vor avea drept principala sarcina identificarea tuturor contribuabililor care nu si-au declarat veniturile incasate. Inspectorii au fost pregatiti de experti de la FMI, Fiscul din SUA, Agentia Regala pentru Venituri si Vama din Regatul Unit al Marii Britanii, precum si ai Fiscului francez.

Cei pentru care se va dovedi ca veniturile reale depasesc cu cel putin 50.000 de lei sumele declarate sau daca diferenta dintre cele doua sume este mai mare de 10%, vor fi pusi sa plateasca un impozit de 16%.

Decizia Fiscului de a face curatenie in randul marilor averi nedeclarate a primit girul FMI. Expertii in fiscalitate afirma ca, dincolo de impozitarea averilor nedeclarate, un gest salutar, actiunea Ministerului Finantelor va "albi" averile facute la negru.

"Atata timp cat impozitul aplicat este la acelasi nivel cu cel pe care il plateste toata lumea, aceasta prevedere devine, in fapt, o invitatie pentru nedeclararea corecta a veniturilor. Daca esti prins, platesti impozitul legal, nimic altceva", a spus anterior, pentru DailyBusiness.ro, expertul fiscal Marian Popescu.

Ce contine scrisoarea primita de miliardari

Redam integral textul scrisorii, care se afla in posesia DailyBusiness.ro.

"Prin prezenta va aducem la cunostinta ca, in eventualit

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 31 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 12 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 3 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°