Aproape 11.000 de spectatori au creat o atmosferă fantastică la Ploieşti, unde, galben-albaştrii au reuşit, duminică, o victorie-spectacol, cu 4-0, în faţa Gaz Metanului, succes care le asigură salvarea matematică de la retrogradare, cu două runde înainte de finalul sezonului.
Preluată de pe penultimul loc al clasamentului de către Gheorghe Mulţescu, Petrolul a reuşit o serie de jocuri excelente, din punct de vedere al rezultatelor şi chiar al jocului, care a mers din ce în ce mai bine.
"Lupii" s-au impus cu 4-0, prin autogolul lui Vukadinovic şi reuşitele semnate de către Opriţa - cel mai bun jucător de pe teren, Younes Hamza "golgeterul de serviciu", care a marcat şi cu Mediaş, ieşind apoi accidentat şi Mustivar, un alt jucător cu "cota" în creştere.
Un succes clar, conturat din prima repriză, când Petrolul conducea la scor de neprezentare, o prestaţie concludentă, spectaculoasă pe alături, încă un debut - ucraineanul Sytnic şi 11.000 de ploieşteni fericiţi, iată "ingredientele" unui joc în care Mediaşul a fost "victima" perfectă.
Aproape 11.000 de spectatori au creat o atmosferă fantastică la Ploieşti, unde, galben-albaştrii au reuşit, duminică, o victorie-spectacol, cu 4-0, în faţa Gaz Metanului, succes care le asigură salvarea matematică de la retrogradare, cu două runde înainte de finalul sezonului.
Preluată de pe penultimul loc al clasamentului de către Gheorghe Mulţescu, Petrolul a reuşit o serie de jocuri excelente, din punct de vedere al rezultatelor şi chiar al jocului, care a mers din ce în ce mai bine.
"Lupii" s-au impus cu 4-0, prin autogolul lui Vukadinovic şi reuşitele semnate de către Opriţa - cel mai bun jucător de pe teren, Younes Hamza "golgeterul de serviciu", care a marcat şi cu Mediaş, ieşind apoi accidentat şi Mustivar, un alt jucător cu "cota" în creştere.
Un succes clar, conturat din prima repriz