Nicio surpriză în „pretenţia" premierului Victor Ponta de a reprezenta România în Consiliul European. Participarea „tradiţională" a preşedintelui Băsescu este doar rezultatul unei „înţelegeri interne" cu fostul premier Emil Boc, în care acesta din urmă a lăsat în mâinile preşedintelui o sarcină prin excelenţă guvernamentală.

Într-adevăr, Consiliul European reuneşte „şefii de state şi de guverne". Îi găsim acolo pe preşedinţii Franţei sau Ciprului, de exemplu, dar ei chiar conduc guvernele, prin prerogativele lor constituţionale. Nu e cazul la noi. Cât despre noţiunea de „şef al statului", folosită în limbajul comun, ea nu este înscrisă în Constituţia noastră.

În scurtul său mandat, Mihai-Răzvan Ungureanu a lăsat lucrurile cum erau - pentru că i-a convenit, pentru că nu a vrut să-l deranjeze pe Traian Băsescu sau pentru că nu a avut timp destul să se ocupe de asta, contează acum mai puţin. Dar dacă noul premier vrea să schimbe foaia, atunci o poate face.

Ba chiar ar însemna un pas în direcţia pozitivă, spre „internalizarea" afacerilor europene. Printr-o păguboasă interpretare, venită cel mai probabil din neştiinţă, Uniunea Europeană este privită în continuare la noi drept un subiect de „politică externă", de parcă n-am fi înăuntru de mai bine de cinci ani. În realitate, afacerile europene privesc direct guvernarea.

Desigur, problema nu se rezolvă prin simpla schimbare a persoanei care ne reprezintă în Consiliu. Premierul ar trebui el însuşi să pună în dezbatere formarea poziţiei României, consultând atât Parlamentul, cât şi grupurile de interese - asociaţii patronale şi de producători, asociaţii ale consumatorilor, sindicate, grupuri profesionale şi aşa mai departe. Iar aici ar interveni şi rolul mediator al preşedintelui.

Poziţia României este rezultatul armonizării intereselor interne - unele contrare - şi nu