Deşi operaţiunea comună din Yemen a serviciilor secrete britanice, americane şi ale Arabiei Saudite a fost un succes răsunător, Londra acuză Washingtonul că scurgerile de informaţii periclitează grav operaţiunile viitoare.
Lovitura dată cu două săptămâni în urmă organizaţiei teroriste Al Qaeda din Peninsula Arabă (AQAP) de către un agent sub acoperire, care lucra pentru mai multe servicii secrete şi care le-a pus acestora la dispoziţie atât cea mai modernă bombă creată de AQAP, cât şi informaţii privitoare la liderii acesteia, a fost considerată drept o victorie importantă în lupta împotriva terorismului. În urma informaţiilor obţinute de la agent - un cetăţean britanic de origine yemenită, care fusese infiltrat în rândurile AQAP de către serviciile de spionaj ale Arabiei Saudite -, drone ale forţele armate ale Statelor Unite au atacat mai multe baze ale organizaţiei teroriste, reuşind să ucidă mai mulţi membri ai acesteia, printre care şi un lider de top.
„Britanicii ar trebui să fie al naibii de furioşi"
Cu toate acestea, între serviciile secrete britanice şi cele americane atmosfera s-a răcit considerabil după ce un număr mare de detalii privind operaţiunea au fost făcute publice de către oficiali americani, relatează cotidianul britanic The Guardian. Mai mulţi membri ai comunităţii servicilor secrete din Statele Unite sunt de părere că scurgerea de informaţii a pornit din Casa Albă. Astfel, Mike Scheur, fostul şef al „departamentului Bin Laden" al CIA, a afirmat că descrierea detaliată a implicării serviciilor secrete britanice în operaţiune, apărută în presa americană, face foarte dificilă repetarea unei asemenea acţiuni. „MI6 ar trebui să fie al naibii de furioşi", a declarat Scheur publicaţiei britanice, adăugând că „orice informaţie dată publicului este o informaţie în plus". Fostul agent este de părere că scurgerea de informaţii nu es