Cu 21 de ani în urmă, un istoric de la Universitatea Babeş-Bolyai îmi mărturisea temerile sale legate de consecinţele pe care ascensiunea extremiştilor ruşi cu ocazia primelor alegeri parlamentare postsovietice le-ar putea avea asupra României. În 1991, cu puţine luni înaintea dezmembrării URSS şi a desfiinţării Pactului de la Varşovia, primul preşedinte postdecembrist al României se grăbea să semneze Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi prietenie cu marele vecin de la Răsărit.

Deşi gestul lui Ion Iliescu a rămas relativ singular în fostul bloc comunist, am conchis atunci amândoi că impulsul pentru reînscrierea României pe orbita Rusiei va fi venit în mod cert din exterior. Reamintindu-mi de discuţia de atunci cu ocazia osanalelor pe care noul ministru de Externe al României, Andrei Marga, le-a ridicat ţarului Putin şi „competenţei" sale net superioare abilităţilor liderilor occidentali, încep să cred că această concluzie a fost una eronată - pesemne că nici nu e nevoie de stimuli externi.

În pofida creşterii spectaculoase a ponderii Rusiei pe piaţa energetică europeană o dată cu ascensiunea lui Putin, Kremlinul nu a putut masca niciodată faptul că sistemul său de putere a rămas la fel de viciat şi monopolist ca în vremuri sovietice, fiind incapabil să înscrie ţara pe traiectoria dezvoltării moderne. Rusia lui Putin mizează pe augmentarea influenţei Moscovei prin frică şi intimidare, nu prin dinamism şi inovare. Moldova vecină, divizată la propriu şi la figurat, a plătit până acum un preţ enorm pentru amestecul Moscovei în treburile interne ale fostei republici sovietice, iar cecul în alb acordat acum de Marga cezarului de la Kremlin va fi băgat categoric groaza în guvernul de la Chişinău.

Cariera lui Marga seamănă oarecum cu cea a lui Putin. Aidoma acestuia, Marga s-a proiectat mai întâi ca modernizator pentru a urca scara puterii. Sp