Reîntregirea completă a salariilor bugetarilor în 2012, reducerea TVA la alimente, majorarea salariului minim pe economie, creşterea pensiilor sau amânarea privatizării CFR Marfă. Miniştrii noului Guvern le-au promis fără ezitare. FMI le-a respins la fel de rapid.
Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) ştiu ce înseamnă un an electoral. Cea mai recentă misiune a instituţiei a făcut deja mai multe concesii noului guvern, trecând cu vederea neîndeplinirea câtorva obiective din acordul de împrumut şi acceptând o majorare a deficitului bugetar pentru a permite, anul acesta, câteva măsuri sociale. Pentru alte promisiuni ale noii puteri a trebuit să spună însă „Mergeţi prea departe! Nu se poate!“ Cerută cu insistenţă de sindicate, majorarea salariului minim pe economie la 850 de lei a fost promisă şi în Parlament de noul premier al României, Victor Ponta. În viitorul imediat, asupra promisiunii va trebui să se aştearnă tăcerea, FMI nefiind de acord cu o creştere atât de mare. „Nu sunt convins de argumentele unor oameni din România care pledează pentru creşteri foarte mari ale salariului minim pe economie ca modalitate de rezolvare a problemelor fiscale, prin aducerea mai multor venituri în zona fiscalizată. Este posibil să se întâmple în unele cazuri, dar rişti să să împingi în economia gri alte persoane şi să agravezi situaţia şomajului“, a declarat şeful Misiunii Fondului în România, Jeffrey Franks, într-un interviu acordat Capital. Potrivit afirmaţiilor sale, FMI consideră că majorarea salariului minim pe economie trebuie să fie foarte atent calibrată.
Speranţe multe, bani puţini
O altă promisiune pentru care noul guvern nu a primit acordul FMI este reîntregirea completă a salariilor bugetarilor în cursul acestui an. Fondul a acceptat o majorare cu 8% la jumătatea anului, dar reîntregirea completă, printr-o creştere cu încă 7%-8%, va fi