Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov Marathon, din Piaţa Sfatului pe Tâmpa

Publicat in News Brasov, luni 14 mai 2012 ·

Asociaţia „Clubul Studenţesc pentru Protecţia Naturii şi Turism” – CPNT Braşov vă invită, în data de 19 mai 2012, să participați la „Brașov Marathon”.

Concurenții vor străbate un traseu de 21 de km care cuprinde centrul istoric al Brașovului, poalele Tâmpei, treptele lui Gabony, Șaua Tampei, Poiana Stechil.

Alergarea montană este un concept relativ nou, dar care se dezvoltă rapid. Fenomenul alergării montane cunoaște o explozie la nivel global. Cadrul natural în care este așezat Brașovul îl califică direct pentru a organiza o astfel de competiție.

„CPNT Braşov organizează un eveniment la îndemâna braşovenilor, care pot să se bucure de natură, să facă mişcare, să zâmbească mai mult, să aprecieze locul în care trăiesc. De multe ori avem impresia că blocajul cotidian, în maşină, în birou, nu poate fi nicicum evitat. Te provocăm să-ţi schimbi felul în care îţi priveşti oraşul. Hai să vezi cât de «greu» este să te încalţi, să ieşi la aer, să iei startul din Centrul Vechi şi să urci până în Şaua Tâmpei. Se poate să-ţi placă aşa de mult şi să alergi în fiecare săptămână sau în fiecare zi. Vei face parte dintr-o comunitate specială şi te vei bucura când vei vedea şi mai mulţi oameni alergând. Mişcarea este esentiala. Este gratuit si simplu să alergi!”, a declarat, Sendre Marius președinte CPNT.

Startul competiției se va da la ora 10.00 din Piața Sfatului, fiind prima competiție de acest fel cu startul din centrul istoric al orașului. Suporterii sunt așteptați cu tot ce au la îndemână pentru a-și susține favoriții. Marathon Brașov se adresează atât avansaților, care vor alerga pe un traseu de 21 km, cât și începătorilor, care vor avea ocazia de a-și încerca puterile într-un cros de 7 km. Cursa copiilor are o lungime de 1,3 kilometri și cuprinde mai multe categorii de vârste 6-8 ani, 9-11 ani (vor face o singura tura), 12-14 ani,15-17 ani (vor face

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°