Nuţu Cămătaru a venit luni la prânz la arestul Poliţiei Capitalei pentru a se preda. El a declarat că a stat în localitatea Belciugatele şi că avea la dispoziţie 48 de ore ca să se prezinte în arest, scrie Mediafax.
"Am fost la Belciugatele. Am dreptul la 48 de ore să mă prezint când mi se comunică ceva. Au trecut 48 de ore?", a spus Ion Balint în faţa arestului Poliţiei Capitalei.
El a precizat că nu avea de ce să se ascundă, întrucât şi-a ispăşit pedeapsa. "Dacă vă spune avocatul că nu mai ai nicio zi de puşcărie de făcut, ce faceţi? S-a făcut o greşeală. Justiţia şi-a spus cuvântul. Dacă am greşit ceva, ne-am făcut pedepsele. Să mai facă şi alţii", a spus Nuţu Cămătaru.
El a mai declarat că şi-a prezentat nevasta la arest şi că, în aceste condiţii, nu înţelege de ce s-a crezut că el a fugit.
Fraţii Ion şi Vasile Balint au fost daţi mai întâi în urmărire naţională, după ce poliţiştii nu i-au găsit la domiciliu, vineri seară, pentru aplicarea mandatelor de executare a condamnărilor definitive.
Ion şi Vasile Balint au fost condamnaţi vineri, de instanţa supremă, printr-o decizie definitivă, la şase şi, respectiv, 13 ani de închisoare, judecătorii menţinând, în cazul celor doi, sentinţa din faza inferioară a procesului. Sile Cămătaru a fost prins în Germania! Sile şi Nuţu Cămătaru au fost daţi în urmărire naţională
Nuţu Cămătaru a venit luni la prânz la arestul Poliţiei Capitalei pentru a se preda. El a declarat că a stat în localitatea Belciugatele şi că avea la dispoziţie 48 de ore ca să se prezinte în arest, scrie Mediafax.
"Am fost la Belciugatele. Am dreptul la 48 de ore să mă prezint când mi se comunică ceva. Au trecut 48 de ore?", a spus Ion Balint în faţa arestului Poliţiei Capitalei.
El a precizat că nu avea de ce să se ascundă, întrucât şi-a ispăşit pedeapsa. "Dacă vă spune avocatul că nu mai ai nicio zi de puşc