Fostul premier Emil Boc a declarat, luni, că preşedintele Traian Băsescu nu a făcut lobby decât pentru interesul ţării de a avea locuri de muncă în România.
Boc a fost întrebat cum comentează afirmaţiile făcute de premierul Victor Ponta, referitoare la Traian Băsescu, potrivit cărora atunci când eşti în prima poziţie a ţării nu poţi să faci lobby pentru o companie privată, conform mediafax.
"Este ceea ce a spus preşedintele întotdeauna: el nu a făcut lobby pentru cineva. Dacă a făcut lobby, a făcut pentru interesul ţării de a avea locuri de muncă în România. Aşa am interpretat eu tot demersul preşedintelui", a spus Emil Boc.
Premierul Victor Ponta îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că, deşi ocupă prima poziţie a ţării, face lobby în favoarea unei companii private în proiectul Roşia Montană şi afirmă că un proiect de asemenea anvergură nu trebuie realizat prin lobby politic.
"Eu înţeleg că există interese private, ca peste tot în lume, care se împletesc cu cele politice. Nu se pot face însă proiecte de aceste gen pentru că le doreşte foarte tare un om politic, indiferent cum se cheamă. Mă refer evident la preşedintele Băsescu", a spus Ponta, la emisiunea "După 20 de ani" la PRO TV.
Întrebat dacă îl suspectează pe şeful statului de ceva anume legat de acest proiect, premierul a arătat că nu doar că îl suspectează, ci îl şi acuză.
"Nu doar că îl suspectez, ci îl acuz de faptul că atunci când eşti în prima poziţie a ţării, sau a doua sau într-o poziţie atât de importantă, nu poţi să faci lobby pentru o companie privată fără a fi categoric considerat ca interesat, nu ştiu, poate politic, nu vreau să spun mai mult decât atât", a spus Ponta.
Premierul a declarat anterior că decizia care va fi luată de Guvern în proiectul Roşia Montană presupune îndeplinirea în prealabil a trei condiţii, respectiv existenţa unor g