Ecologiştii din Filipine au avut o idee ingenioasă pentru a promova reciclarea deşeurilor: o cursă de bărci realizate din gunoaie şi alte resturi. Ambarcaţiunile au fost realizate chiar de echipele participante, care au învățat cu această ocazie și cum pot să-şi salveze viaţa în cazul unor inundaţii, oricând posibile în Filipine.
Cutiile de carton, cele de conserve, PET-urile şi alte resturi au devenit materia primă a bărcilor realizate de concurenţi. La eveniment au fost invitaţi şi specialişti în navigaţie, care au urmărit cu interes eforturile tinerilor ecologişti.
Într-adevăr, materia primă nu era deloc greu de găsit. Insulele Filipine produc anual peste 16 milioane de tone de gunoi, din care 95 la sută ar putea fi reciclat, dar nu este. În acelaşi timp, arhipelagul este una din ţările cele mai sever afectate de uragane şi inundaţii. Aşa că este foarte util să înveţi cum să-ţi faci repede o barcă din materiale adunate de la gunoi.
În final, cei mai puternici şi curajoşi membri ai fiecărei echipe s-au îmbarcat pe propriile creaţii, pentru cursa propriu-zisă. Cu toţii se pot considera câştigători, deoarece nicio ambarcaţiune nu s-a scufundat.
Ecologiştii din Filipine au avut o idee ingenioasă pentru a promova reciclarea deşeurilor: o cursă de bărci realizate din gunoaie şi alte resturi. Ambarcaţiunile au fost realizate chiar de echipele participante, care au învățat cu această ocazie și cum pot să-şi salveze viaţa în cazul unor inundaţii, oricând posibile în Filipine.
Cutiile de carton, cele de conserve, PET-urile şi alte resturi au devenit materia primă a bărcilor realizate de concurenţi. La eveniment au fost invitaţi şi specialişti în navigaţie, care au urmărit cu interes eforturile tinerilor ecologişti.
Într-adevăr, materia primă nu era deloc greu de găsit. Insulele Filipine produc anual peste