Aceştia i-au invitat pe ceilalţi competitori, în faţa alegătorilor, la o dezbatere de idei pe probleme de administraţie locală.
Dr. Adrian Popescu, preşedintele Partidului România Mare-Filiala Vrancea şi totodată candidatul acestei formaţiuni la funcţia de primar al municipiului Focşani, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că are mai multe proiecte pentru focşăneni în cazul în care va fi ales edilul şef al municipiului.
Cum era şi normal, dată fiind pregătirea sa, dr. Popescu a precizat că prioritatea sa este construirea unui spital care să corespundă cerinţelor actuale.
Totodată, şeful PRM Vrancea vrea să construiască mai multe grădiniţe, dar şi locuinţe pentru tinerii nevoiaşi.
„Tinerii nevoiaşi să aibă acces la locuinţe, care să nu se mai acorde ca acum, pe bază de relaţii şi de carnet de partid. O altă prioritate a mea este crearea de noi locuri de muncă chiar în cadrul primăriei. Vom face propria staţie de asfaltare, iar pentru acest lucru ne trebuie muncitori, ingineri , utilaje. Constructorii îi vom folosi pentru anveloparea blocurilor şi ridicarea de noi locuinţe. Avem în vedere şi înfiinţarea unui birou de consultanţă pentru atragerea de fonduri europene şi vom aborda o deschidere totală faţă de investitorii străini", şi-a expus câteva dintre priorităţi dr. Adrian Popescu.
La rândul său, candidatul la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, Ionel Surugiu, spune că tema sa de bază în această campanie va fi situaţia din agricultură, în special din viticultură.
„Suntem un judeţ viticol şi nu am văzut nicio şedinţă a preşedintelui Consiliului Judeţean cu viticultorii, să-i înveţe pe oameni cum să atragă fonduri europene. Dacă voi ajunge preşedinte de Consiliu Judeţean voi ajuta în mod special toţi fermierii. Agricultura trebuie să se dezvolte în Vrancea", a spus Ionel Surugiu.
În cadrul c