Tribunalul Bucureşti a fixat pentru 24 mai termenul la care va soluţiona contestaţia la executare depusă de Ion Balint - Nuţu Cămătaru, prin avocatul său Daniel Caraman, prin care cere judecătorilor să decidă dacă el mai are vreo zi de închisoare de executat.
Nuţu Cămătaru a declarat că a ajuns la închisoare din cauza soţiei lui Mihai Tatulici, conform Hotnews. "Eu am stat cu băiatul meu. Nu am fost dat în urmărire, nimic. Noi ne-am făcut pedepsele. Sunt aici din cauza soţiei lui Tatulici, care a fost la mine în curte", a explicat Ion Balint.
Ion Balint, cunoscut drept Nuţu Cămătaru, a venit, luni la prânz, la arestul Poliţiei Capitalei pentru a se preda, el declarând că a stat în localitatea Belciugatele şi că avea la dispoziţie 48 de ore ca să se prezinte în arest, relatează Mediafax.
"Am fost la Belciugatele. Am dreptul la 48 de ore să mă prezint când mi se comunică ceva. Au trecut 48 de ore?", a spus Ion Balint în faţa arestului Poliţiei Capitalei.
El a precizat că nu avea de ce să se ascundă, întrucât şi-a ispăşit pedeapsa.
"Dacă vă spune avocatul că nu mai ai nici o zi de puşcărie de făcut, ce faceţi? S-a făcut o greşeală. Justiţia şi-a spus cuvântul. Dacă am greşit ceva, ne-am făcut pedepsele. Să mai facă şi alţii", a spus Nuţu Cămătaru.
El a mai spus că şi-a prezentat nevasta la arest şi că, în aceste condiţii, nu înţelege de ce s-a crezut că el a fugit.
Vasile Balint, cunoscut drept Sile Cămătaru, pe numele căruia s-a dat mandat de urmărire internaţională, a fost prins în Germania de poliţiştii locali, la un filtru în trafic organizat pe autostrada Passau - Frankurt, au anunţat, duminică, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit IGPR, Sile Cămătaru a fost dat în urmărire internaţională sâmbătă seara, fiind prins de poliţiştii germani în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul