În 2009, după ce a devenit evident că cea mai mare slăbiciune a României în criză nu a fost nivelul de îndatorare publică, ci îndatorarea privată în valută, a companiilor şi populaţiei, Ziarul Financiar a ridicat problema de-euroizării economiei româneşti pentru a fi protejată de un alt val al crizei financiare.

Şi nu era vorba doar de creditele în valută, ci de indexarea la euro a preţurilor practicată pe scară largă în România, fără nicio justificare.

În august 2011, când odată cu retrogradarea ratingului Statelor Unite a izbucnit un nou val al crizei, al datoriilor suverane, România nu mai avea aceeaşi situaţie bună la nivelul datoriei publice, dublată între timp.

Şi atunci, teama cea mare pentru economie, pentru companii, pentru persoane fizice era propagarea noului val al crizei prin canalul cursului de schimb.

În prezent, mai 2012, cursul urcă iar pulsul tuturor. Mai mult sau mai puţin fiecare actor al economiei este legat de acest parametru, cursul de schimb este cel mai căutat termen de business din România pe google.

Ce s-a întâmplat în cei aproape patru ani de la căderea Lehman Brothers, în octombrie 2008? Ce a învăţat România şi cum înfruntă iar cea mai mare spaimă a sa - deprecierea? Datele arată că între decembrie 2008 şi mai 2012 ponderea datoriei private în valută a crescut în loc să scadă pe ansamblul sistemului bancar, iar despre de-euroizarea economiei nu mai vorbeşte nimeni.

Este acceptată fără probleme legarea preţurilor de euro.

De ce sunt tarifele la telefonie mobilă, ofertele la maşini, preţurile la apartamente în România, ţară cu o monedă proprie, în euro şi nu în lei?

În Polonia şi în Ungaria preţurile la Logan practicate de Renault sunt în zloţi şi în forinţi, în România sunt în euro. La fel, tarifele la telefonie mobilă ale Orange sau Vodafone.

De ce mai este permisă legarea de o monedă stră