Un grup de oameni de ştiinţă finlandezi susţin că sunt pe punctul de a descoperi reţeta celei mai vechi beri din lume. Asta după ce în urmă cu doi ani s-a anunţat găsirea unor sticle de bere vechi de aproape 200 de ani pe o navă naufragiată în apropierea insulelelor Aland, din Marea Baltică, informează Daily Mail.
Cercetătorii finlandezi sunt de părere că ar putea rescrie reţeta acestei beri, deoarece au descoperit culturi de bacterii care au rezistat din anul 1840, atunci când se crede că ar fi naufragiat nava, şi până în prezent.
Savanţii au analizat conţinutul a două sticle de bere şi au constatat că lichidul şi-a păstrat foarte bine culoarea aurie, specifică berii. „În urma rezultatelor obţinute în laborator putem spune că vom reface reţeta celei mai vechi beri. Pentru a îmbina corect ingredientele vom apela şi la un specialist din industria berii”, a declarat Annika Wilhelmson, de la centrul de cercetare VTT, din Finlanda.
Testele de laborator au arătat că în anul 1840 berea conţinea urme de trandafiri, cuişoare şi migdale, mai notează cotidianul britanic.
Descoperirea navei scufundate a fost făcută în anul 2010, iar dincolo de sticlele de bere de la bordul acestui vapor, s-au mai găsit şi 145 de sticle de şampanie, dintre care una a fost scoasă la licitaţie şi vândută pentru suma de 43.630 de dolari.
Un grup de oameni de ştiinţă finlandezi susţin că sunt pe punctul de a descoperi reţeta celei mai vechi beri din lume. Asta după ce în urmă cu doi ani s-a anunţat găsirea unor sticle de bere vechi de aproape 200 de ani pe o navă naufragiată în apropierea insulelelor Aland, din Marea Baltică, informează Daily Mail.
Cercetătorii finlandezi sunt de părere că ar putea rescrie reţeta acestei beri, deoarece au descoperit culturi de bacterii care au rezistat din anul 1840, atunci când se crede că ar fi naufragiat nava,