Incendiul de duminică noaptea din parcul bucureştean Herăstrău a pornit de la localul Aqua, restaurantul de lângă acesta, Casa di David, fiind afectat parţial, potrivit angajaţilor acestuia din urmă.
"La noi au fost afectate bucătăria şi o parte a unei săli", au precizat, pentru MEDIAFAX, angajaţi ai restaurantului Casa di David.
La ora transmiterii acestei ştiri, un evaluator se află la Casa di David, pentru a estima pagubele produse de incendiu. Restaurantul este considerat drept unul de lux, fiind frecventat de politicieni şi oameni de afaceri.
În curtea localului Aqua se află, în continuare, o maşină de pompieri. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti precizaseră anterior că pompierii au rămas la locul incendiului pentru a căuta eventuale alte focare ce ar putea reaprinde flăcările
Incendiul a fost anunţat în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.00, flăcările cuprinzând o suprafaţă de 600 de metri pătraţi din acoperişul restaurantului situat pe Şoseaua Nordului, potrivit ISU Bucureşti.
Pompierii au intervenit cu 11 autospeciale cu apă şi spumă, trei echipaje de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor. Incendiul nu a făcut victime, însă intervenţia pompierilor a fost îngreunat de pilonii de metal care blocau accesul pe străzile din jurul restaurantului, dar şi de lipsa hidranţilor. Pompierii au fost nevoiţi să taie cu flexul pilonii de metal pentru ca autospecialele să poată ajunge la locul incendiului, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Vasile Daniel.
O echipă de la ISU Bucureşti urmează să stabilescă din ce cauză s-a produs incendiul. Pagubele nu au fost deocamdată evaluate.
Incendiul de duminică noaptea din parcul bucureştean Herăstrău a pornit de la localul Aqua, restaurantul de lângă acesta, Casa di David, fiind afectat parţial, potrivit angajaţilor a