Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii penali

Publicat in GAZETA de SUD, luni 14 mai 2012 ·

Luare de mită, trafic de influenţă, favorizarea infractorului, furt calificat, înşelăciune, ucidere din culpă sau fals intelectual sunt infracţiunile comise în ultimul timp de mai mulţi poliţişti din cadrul IPJ Dolj, care, cel puţin teoretic, ar trebui să apere legea, nu să o încalce. Până acum, o parte dintre aceşti „oameni ai legii“ au fost condamnaţi definitiv și daţi afară din poliţie, iar alţii sunt încă judecaţi.

Cazurile de poliţişti trimişi după gratii s-au înmulţit simţitor în ultimii doi ani, unul dintre motive fiind „creşterea numărului cetăţenilor care sesizează fapte de corupţie“, după cum spun reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Dolj. Cei mai mulţi dintre poliţişti au fost trimişi în judecată pentru luare de mită sau trafic de influenţă, însă nu au lipsit nici acuzaţiile de ucidere din culpă ori favorizarea infractorului.

Astfel, dacă în cursul anului 2009, doar un singur caz cercetat de ofiţerii Anticorupţie s-a încheiat cu trimiterea în judecată a învinuiţilor - agenţii Ştefăniţă Cristian Nedelcu şi Cosmin Viorel Bălaşa de la Biroul Rurier Craiova, acuzaţi de luare de mită, în 2010 şi 2011 au fost prinşi şi deferiţi justiţiei mai mulţi poliţişti ca niciodată.

A ucis o femeie

În martie 2010 a ajuns în spatele gratiilor agentul Stelian Surugiu, fostul ajutor al şefului de post din comuna doljeană Piscu Vechi. Agentul Surugiu a fost acuzat de ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi fugă de la locul accidentului, după ce, în seara de 29 martie, în timp ce conducea autoturismul personal pe DN 55A, a accidentat-o mortal pe Victoria Mitran, de 51 de ani, care circula pe o bicicletă. Cercetările în acest caz au fost făcute de Parchetul General, care l-a trimis în judecată pe poliţist în aprilie 2010. În decembrie, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe agentul Surugiu la doi ani şi şase luni de închisoare ş

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 16 minute
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum o ora
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 10 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°