Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emoţionant! Nou-născutul abandonat pe câmp a fost salvat de sora lui UPDATE

Publicat in Adevarul, luni 14 mai 2012 · ·

Tânăra a fost identificată de poliţişti şi este cercetată pentru tentativă de omor. Aceasta şi-a abandonat copilul pe un câmp din localitatea ieşeană Dolheşti. Nou-născutul a fost găsit cu hipotermie, temperatura corpului său fiind de 27 de grade.

Ora 13.30 Potrivit procurorilor, Lăcrămioara Anuţă (36 de ani) din comuna Dolheşti a născut, vineri, 11 mai, pe câmp şi a abandonat bebeluşul. "Copilul a fost găsit pe câmp de fiica acesteia, care a constatat că mama nu mai era însărcinată. Femeia va mai sta internată încă două- trei zile. Urmează ca procurorul de caz să stabilească ce măsuri va lua. Se efectuează cercetări pentru tentativă de omor calificat", a precizat Carmina Pascal, prim- procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Bebeluş abandonat pe câmp, adus în stare gravă la maternitate în Iaşi UPDATE

Ora 11.11 Reprezentanţii Clinicii de Neonatologie din cadrul Maternităţii "Cuza Vodă" susţin că micuţul găsit duminică pe câmp este în stare stabilă. "După opt ore de tratament continuu, starea bebeluşului a fost stabilizată. Este în continuare ventilat mecanic. Cântăreşte 1,7 kilograme", a spus Maria Stamatin, şefa Clinicii de Neonatologie.

Potrivit acesteia, micuţul a stat în jur de 12 ore pe câmp, iar când a fost adus la maternitate avea o temperatură corporală de 27 de grade.

Ora 10.10 Mama are 36 de ani şi este la a şasea naştere. În prezent este internată la spital.

Ora 10.02 Femeia care şi-a abandonat bebeluşul abia născut pe un câmp din Dolheşti a fost identificată de oamenii legii şi este cercetată pentru tentativă de omor.

Bebeluşul părăsit de cea care i-a dat viaţă a fost găsit de doi minori pe un câmp, iar anunţul la Ambulanţă a fost făcut de Nicoleta Bărcăuanu.

Bebeluş de câteva ore abandonat lângă Policlinica de Copii din Iaşi UPDATE

Băieţelul născut prematur cântărea doar 1,5 k

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 42 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°