Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia UE merge către o redresare lentă

Publicat in Arges Online, luni 14 mai 2012 ·

După scăderea producției la sfârșitul anului 2011, se estimează că economia UE trece, în prezent, printr-o ușoară recesiune. Deși incertitudinea cu privire la perspectivele economice și financiare rămâne ridicată, măsurile strategice ferme și progresele majore înregistrate în cadrul instituțional al UE au determinat o scădere a tensiunilor de pe piețele financiare la începutul anului 2012 și o oarecare stabilizare a nivelului de încredere care, potrivit estimărilor, se va consolida și mai mult pe parcursul perioadei de prognozare. Estimările indică, pe lângă o accelerare a creșterii globale, o redresare lentă începând cu a doua jumătate a anului. Imaginea de ansamblu prezentată în cadrul previziunilor intermediare din februarie este confirmată în mare parte pentru 2012, întrucât, potrivit estimărilor, PIB-ul real va stagna în UE și se va reduce cu -0,3% în zona euro. Pentru 2013, se preconizează o creștere de 1,3% în UE și de 1,0% în zona euro. Se preconizează că, în cursul perioadei de prognozare, rata șomajului va rămâne ridicată: 10% în UE și 11% în zona euro. Se estimează că rata inflației va scădea treptat odată cu estomparea impactului prețurilor ridicate ale petrolului și al creșterii fiscalității. Se prevede un progres al consolidării fiscale, cu deficite publice reduse în 2013 până la 3,3% în UE și la puțin sub 3% în zona euro. Situația economică diferă considerabil de la un stat membru la altul, având în vedere și actuala ajustare a diferențelor foarte mari dintre pozițiile externe și condițiile structurale, care au ieșit în evidență de-a lungul ultimilor ani. Olli Rehn, vicepreședintele Comisiei responsabil cu afaceri economice și monetare și cu moneda euro, a declarat: "Se prevede o redresare, însă situația economică rămâne fragilă, cu diferențe încă mari între statele membre. În prezent, asistăm la o ajustare continuă a dezechilibrelor fiscale și structu

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 29 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum o ora
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°