Peste 300 de tineri liberali au pichetat astăzi Ambasada Federaţiei Ruse în Republica Moldova, în contextul comemorării a 200 de ani de ocupaţie. Îmbrăcaţi în tricouri albe, cu inscripţia „1812 ocupaţie", aceștia au format un lanţ viu în faţa Ambasadei, afişând două bannere imense cu inscripţia „Rusia - recunoaşte ocupaţia!", „1812 - 200 de ani de ocupaţie".
Tinerii liberali au fluturat baloane de culoare neagră, simbol al calvarului ocupaţiei. Totodată, ei au organizat şi o expoziţie de fotografii de epocă în care este evocată perioada de ocupaţie a Basarabiei de Rusia Ţaristă şi consecinţele ocupaţiei.
Vicepreşedintele PL, Anatol Petrencu, profesor universitar, a declarat că „eliberatorul", venit în 1812, trebuie să plece acasă, susținând că Federaţia Rusă nu şi-a retras armata de pe teritoriul Republicii Moldova.
Ion Bargan, Preşedintele Clubului Studenţilor Liberali, a precizat că revendicarea Tineretului Liberal este recunoaşterea ocupaţiei. „Este o revendicare corectă, cinstită pentru care vom pleda şi în continuare, până când va auzi lumea întreagă că Basarabia a fost ocupată în 1812", a mai spus Ion Bargan.