O parcare cu 1365 de locuri, structurată pe trei niveluri, va fi gata în luna iunie lângă Arena Naţională. Cea mai mare din ţară, cum a spus constructorul. Privită de sus, parcarea arată ca un complex sportiv: cu un teren de fotbal, unul de tenis şi altul de baschet.
Sorin Oprescu, edilul Capitalei, a verificat ieri stadiul lucrărilor şi s-a declarat mulţumit. "Uite că se poate, în doar câteva luni, şi cu o iarnă grea, dar se poate”, a zis primarul în momentul în care constructorul a precizat că s-a apucat de lucări în luna octombrie. Parcarea de pe Bulevardul Basarabia va putea fi folosită atât de către microbiştii care vor veni la mecurile de pe Arena Naţională, cât şi de către riveranii care vor dori să îşi lase maşinile în siguranţă. Întrebat care va fi taxa, Oprescu a spus că e prea devreme să se vorbească despre închirierea parcări, dar că, odată cu darea în folosinţă, se vor stabili şi aceste detalii. Oricum, preţul va fi cel folosit în mod normal în parcările din Bucureşti, cu deosebirea aplicată în funcţie de zonă. În acest moment, la Arena Naţionala sunt disponibile 200 de locuri în parcarea subterană şi alte 500 în curtea stadionului. ’’Sunt mulţumit că în mai puţin de un an reuşim să terminăm o parcare care se ridică la nivelul celor construite în capitalele europene. Astfel, vom pune la dispoziţie 1250 de locuri la care se adaugă 116 locuri pentru staff-ul tehnic. Primele două niveluri ale parcării au fost finalizate şi au fost deja utilizate la finala UEFA. Parcarea este destinată atât participanţilor la evenimentele organizate pe Arena Naţională, dar şi riveranilor pentru că nu dorim să o ţinem goală în intervalul dintre evenimente. În felul acesta investiţia se şi amortizează în timp’’, a precizat Sorin Oprescu. Tot ieri, pe stadion, reprezentanţii municipalităţii i-au prezentat primarului general placheta oferită de preşedintele UEFA, Mic