Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO / FOTO: Saşii din Reghin au petrecut de Maifest

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 14 mai 2012 ·

Comunitatea săsească din Reghin şi împrejurimi a cinstit duminică, 13 mai, o nouă ediţie a sărbătorii de Maifest, devenită deja o tradiţie, ea fiind readusă în prin plan de către Forumul Democrat German din Reghin, în primii anii de după 1989.

După slujba religioasă oficiată la Biserica Evanghelică din oraş, participanţii au defilat pe acordurile Fanfarei Municipiului Reghin către locaţia binecunoscută a Maifestului, Pădurea Rotundă. Chiar dacă norii ameninţau buna desfăşurare a serbării, cei prezenţi s-au bucurat de o nouă serbare a saşilor, care au oferit un spectacol pe cinste, la care şi-au adus contribuţia atât cei mici, copii de la Grădiniţa cu Program German, elevii claselor germane din cadrul Gimnaziului “Augustin Maior”, cât şi ansamblurile de dansuri populare săseşti, care au creionat cum se cuvine o nouă serbare de Maifest. “Este i zi foarte importantă pentru comunitatea săsească şi nu numai. Sărbătorim cu toţii împreună această sărbătoare a începutului de primăvară, deoarece aşa e frumos, să fim împreună cu toţii şi să ne bucurăm de această sărbătoare”, a precizat Robert Zajzon, peşedintele Forumului Democrat German din Reghin.

De la tradiţionala sărbătoare a saşilor nu putea lipsi Bürgermeister-ul Reghinului, Nagy Andras, care le-a reamintit celor prezenţi rolul şi însemnătatea comunităţii săseşti la nivelul municipiului.

“Această sărbătoare a devenit deja o tradiţie la noi în municipiul Reghin, cei plecaţi din oraș şi împrejurim se întorc acasă cu ocazia acestei serbări şi cinstesc împreună cu cei dragi bucuria sărbătorii de Maifest. Se spune că o comunitate trăieşte prin istoria, tradiţia , limba şi cultura ei. Acest lucru este cu prisosinţă demonstrat de către comunitatea săsească din Reghin. Spre bucuria noastră în fiecare an vin la acestă sărbătoare tot mai multă lume, dovadă a dragostei pentru tradiţii al

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 2 ore
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 2 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 4 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 6 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum o ora
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 11 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 11 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 7 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 4 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/18°
mie.

8°/14°
joi

6°/16°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

13°/21°
joi

11°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/14°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/19°
mie.

9°/12°
joi

9°/14°
vin.

6°/17°