Sandra s-a impus la sărituri, Cătălina la bîrnă, iar Larisa la sol. Au fost şi două medalii de argint cîte una pentru Cătălina şi Larisa la sol, respectiv la bîrnă.
Imnul României a fost intonat de patru ori la Campionatele Europene de la Bruxelles. Prima oară, sîmbătă, după finala echipelor. Acolo unde Izbaşa, Ponor, Iordache, Haidu şi Bulimar le-au întrecut pe rusoaice. După patru ani, echipa României redevenea campioană europeană. Cinci fete cu costume albe şi fire de tricolor pe ele au primit buchetele destinate învingătoarelor.
Ieri, a urmat un fetival de aur în finalele pe aparate. Trei românce au cucerit tot ce au putut. Sandra Izbaşa a deschis cu aurul la sărituri, Cătălina Ponor şi Larisa Iordache au luat aurul şi argintul la bîrnă, ca apoi să facă rocada la sol. A fost o zi colorată în roşu, galben şi albastru, dar mai ales în aur. Trei fete din generaţii diferite şi-au unit forţele pentru un Campionat European impresionant.
"Sînt bucuroasă pentru că trei vedete din generaţii diferite au reuşit să colaboreze pentru acest rezultat. S-a restabilit continuitatea în gimnastica românească", a spus Mariana Bitang. Tărie de aur Sandra Izbaşa şi-a apărat cu succes titlul european cucerit în 2011 şi a demonstrat că accidentările nu o pot doborî. Campioana olimpică din 2008 spune că nu are superstiţii. "Aş fi îmbătrînit la fiecare concurs dacă mă ţineam de aşa ceva". Cu toate acestea, ea a urcat ieri pe podiumul de concurs îmbrăcată în acelaşi costum negru cu verde, cel cu care cucerea două medalia de aur la CE 2011, la Berlin. Între acel moment şi triumful de la Bruxelles au trecut multe zile de antrenamente, de incertitudine, de muncă. A ratat Campionatele Mondiale din cauza unor hematoame. A trecut din nou prin operaţii. În decembrie relua antrenamentele, dar la finalul lui februarie 2012 unul dintre genunchi o speria din nou. "Am învăţat de la