O femeie de 37 de ani a ajuns pe patul de spital dupa ce a incercat sa traverseze strada neregulamentar. Accidentul s-a produs sambata dimineata, in zona Garii. Victima, Violina C., este cetatean roman cu domiciliu in SUA. Femeia a fost surprinsa de autoturismul marca Hyundai Accent, apartinand lui George C., de 31 de ani, din Iasi.
La fata locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care i-a acordat primul ajutor si a transportat-o de urgenta la spital.
"Violina C, în varsta de 37 de ani, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Sf. Spiridon cu un traumatism cranio-cerebral si o fractura deschisa in zona antebratului. Acesta a fost internata la ortopedie, in vederea interventiei chirurgicale", a declarat Diana Cimpoesu coordonatorul UPU-SMURD din cadrul Spitalului Sf. Spiridon Iasi.
La fata locului si-au facut aparitia si criminalistii, care au facut cercetari pentru stabilirea cu exactitate a imprejurarilor in care s-a produs accidentul. Pe linia de tramvai circulatia a fost intrerupta pentru mai bine de jumatate de ora.
"Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul stabilind ca soferul nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice in momentul producerii accidentului rutier. Cercetarile continua", a specificat agentul de politie Anca Vijiac, purtator de cuvant in cadrul Inspectoratului Judetean de Politie (IPJ) Iasi.
O femeie de 37 de ani a ajuns pe patul de spital dupa ce a incercat sa traverseze strada neregulamentar. Accidentul s-a produs sambata dimineata, in zona Garii. Victima, Violina C., este cetatean roman cu domiciliu in SUA. Femeia a fost surprinsa de autoturismul marca Hyundai Accent, apartinand lui George C., de 31 de ani, din Iasi.
La fata locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care i-a acordat primul ajutor si a transportat-o de urgenta la spit