În curtea sărăcăcioasă a şcolii, muzica latino răsuna suav, ca adierea vântului parfumat de miresma de salcâm şi de soc ce a împânzit comuna Luica. Copiii cu obraji arşi de soare şi mâini murdare s-au agăţat de pervazul ferestrelor deschise, cu ochii căscaţi la unduierile şi graţia fetelor aflate în sala de sport. De patru ani, în fiecare zi de marţi, uneori, chiar şi duminica, au întâlnire cu omul despre care spun ele că le-a schimbat viaţa. Domn' profesor Dan Dimitriu. Omul care le-a strecurat vrajă în picioare, graţie în corp, le-a învăţat ce înseamnă să ai atitudine şi, mai presus de toate, "cum să te salvezi prin dans”, după cum spune una dintre primele lui eleve din comuna Luica, ajunsă acum elevă în clasa a IX-a la liceul din oraş. "Dacă în trecut nu făceam decât să pierd timpul, să bat uliţele, nu aveam nici o perspectivă, acum ştiu cum să îmi organizez timpul, am căpătat un imens respect pentru artă, pentru frumos. Cu ajutorul dansului am văzut ţara şi am păşit pentru prima oara în străinătate, la concursuri, în Franţa şi în Germania”, spune Daniela. Asemeni ei, Florina l-a cunoscut pe Dan Dimitriu, când anturajele periculoase îi dădeau târcoale. Pe-atunci nu ştia că dansul te disciplineză şi că te îndeamnă să reflectezi, să descifrezi mistere despre care nici măcar nu ştiai că există. "M-a impresionat curajul şi forţa domnului profesor de a merge mai departe, de a rupe barierele. Ambiţia dumnealui este de fier. Iar pentru mine, să văd un om că se ridică de la pământ, când nimeni nu-i mai dădea vreo şansă, a fost lecţia pe care nu o să o pot uita niciodată”. Într-un colţ de cameră, îmbrăcat în trening, profesorul îşi priveşte copiii cu ochii în lacrimi. De dragul lor a reînvăţat să vobească, atunci când nu reuşea să articuleze nici un sunet. De dragul lor şi al dansului, s-a sprijinit pe cârje şi a învăţat să meargă, atunci când picioarele nu voiau să-l ascu