Lira sterlină a devenit refugiul favorit al traderilor de pe pieţele valutare în urma resurgenței crizei datoriilor suverane, amenințând eforturile lui David Cameron, premierul Marii Britanii, de a scoate economia din a doua recesiune din ultimii trei ani.
Moneda britanică a crescut cu 3,4% în acest an, având cea mai mare creştere dintre principalele 10 valute ale țărilor dezvoltate, conform informațiilor compilate de Bloomberg. Strategii pe piața valutară și-au modificat pozitiv prognozele pentru cursul liră sterlină – euro cu 3,6% în 2012 în timp ce investitorii devin din ce în ce mai atrași de liră în defavoarea euro.
Economia britanică a atins punctul minim
Investitorii optimiști consideră că avansul de 7,4% al lirei față de euro din octombrie până în prezent, în pofida politicilor monetare neconvenționale practicate de către Banca Angliei reprezintă un semn că economia Marii Britanii a atins punctul minim. Pesimiștii consideră că acest avans s-ar putea dovedi doar temporar, deoarece o liră puternică scade gradul de competitivitate al exporturilor britanice în zona euro, regiune care reprezintă destinația a 47% din exporturile britanice.
Citește și care sunt previziunile cu privire la creșterea șomajului în Marea Britanie
Află de ce redresarea economică a Marii Britanii este considerată a fi cea mai slabă din ultimul secol
„Situația economică din Marea Britanie este departe de a fi roză, însă se bucură de statutul de refugiu datorită incertitudinii politice din zona euro”, a declarat Ian Stannard, șef al departamentului de strategie valutară europeană la Morgan Stanley în cadrul unui interviu telefonic acordat Bloomberg. „Avantajul lirei față de francul elvețian este lichiditatea mai mare a pieței de active. Partea proastă este că aprecierea lirei ar avea consecințe negative asupra exporturilor”, a adăugat acesta.