Luni s-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru concursurile publice de selectare a decanilor celor 15 facultăţi orădene. Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii din Oradea, 31 de persoane şi-au depus candidaturile.
Cea mai mare concurenţă e la Facultatea de Protecţia Mediului, unde s-au înscris în concurs patru candidaţi: profesorii Cornel Domuţa, Nicu Cornel Sabău şi Ioan Chereji, respectiv conferenţiarul Adrian Timofte.
Pe locul doi în clasamentul concurenţei sunt două facultăţi cu câte trei candidaţi: Facultatea de Drept, unde şi-au depus candidaturile actualul decan, profesorul Valentin Mirişan, şi conferenţiarii Cristian Miheş şi Ioan Romoşan, respectiv Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial, unde s-au înscris conferenţiarul Gabriel Bendea şi şefii de lucrări Cristina Hora şi Adina Victoria Albu.
La Facultatea de Medicină şi Farmacie actualul decan Gheorghe Bumbu a ales să nu mai candideze. Pentru decanatul FMF vor concura însă conferenţiarul Florin Bodog cu profesorul Adrian Constantin Romanul.
La Facultatea de Arte sunt tot doi candidaţi, profesoara Agneta Marcu şi conferenţiarul Ovidiu Novac, iar la Construcţii şi Arhitectură concurează profesoara Aurora Mancia şi conferenţiarul Dan Gomboş.
Fostul candidat la rectorat Alexandru Ilieş este unul din pretendenţii la decanatul Facultăţii de Geografie, Turism şi Sport, alături de conferenţiarul Călin Roman, iar Ioan Horga, tot un fost candidat la rectorat, concurează împreună cu conferenţiarul Gabriel Moisa pentru şefia Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării.
La Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei sunt doi candidaţi, actualul decan Teodor Leuca şi conferenţiarul Gergely Eugen, iar la Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică este un singur pretedent l