În opinia premierului Victor Ponta, în acest moment România poate spera la o creştere economică; nu mai mare de 3% pentru următorii ani, căci „va fi mai greu să prindem vremurile de aur din 2001-2008". Gândul este formulat într-o notă relativ optimistă, încrezător cu moderaţie în viitorul apropiat, dar, oricum, constructiv. Acest lucru este evident, căci se vorbeşte despre creştere - nu descreştere! -, despre 3%, şi nu de 1% sau 2%; dar şi pentru că repetarea vremurilor socotite aureolate ar fi „mai grea", dar nu imposibilă.

Până aici, toate bune şi rezonabile. Dincolo de nişte convingeri personale însă, întrebarea care se iscă este pe ce bază face premierul asemenea pronosticuri. Se pare că ele vin din convingerea - rezultată de pe urma unor analize întocmite, pesemne, de analiştii partidului (aflu din presă că dl Daniel Dăianu tocmai a devenit consilier al primului ministru) - că „cele două motoare de creştere economică... sunt agricultura şi energia".

În anii 2001-2008, unul dintre sectoarele de mare avânt ale dezvoltării noastre economice a fost cel al construcţiilor. Acum însă, pariul se face în altă zonă: agricultura, unde ştie toată lumea că fărâmiţarea terenurilor şi devalizarea suprafeţelor de cultură de sistemul de irigaţii socialist, în urmă cu douăzeci şi doi de ani, au redus drastic speranţele de mai bine, îndreptăţite, altminteri, de restituirea pământului către proprietarii de drept, se află astăzi la ora adevărului. După opinia lui Ion Iliescu, „trebuie o strategie specială pentru relansarea agriculturii româneşti şi încurajarea micilor proprietari pentru a se reuni, a se relansa, pentru a construi împreună nişte structuri eficiente". Probabil că are dreptate. Numai că drumul acesta, necesar, nu-i vorbă, amână indefinit schimbarea aşteptată în bine pe piaţa agricolă, căci conceperea unei strategii „speciale" ia ceva timp, iar pu