La reîntoarcerea lui Octavian Bellu şi a Marianei Bitang la naţionala de gimnastică, Nadia mărturisea că americanilor li se făcuse frică. Americanii nu-şi pierd vremea cu inventatul roţii. Cumpără. Îi aveau pe cei doi Karolyi, Bela şi Marta. Bellu şi Bitang le-ar fi venit ca o mănuşă. Ani buni ruşii, chinezii n-ar mai fi contat. Bellu şi Bitang refuzaseră contracte uluitoare, sume enorme, lesne de înţeles la o bază de selecţie ca a Chinei. A urmat episodul Cotroceni, ani în care gimnastica noastră luase drumul handbalului, al rugbiului, al voleiului... Căderi zdrobitoare, fără memorie... sporturi în care finalele mondiale sau europene presupuneau neapărat echipe româneşti. Odată.

S-au mutat la Izvorani, ca să fie cu ochii pe fete. Mutaseră capitala gimnasticii de la Deva, după ce Oneştiul făcuse glorie mondială.

În doi ani Izvoraniul a relansat gimnastica românească, a făcut minuni cu Ponor, cu Izbaşa, cu Iordache. 6 medalii în două zile. În 1975, la Skien, Nadia câştiga 3 medalii de aur şi una de argint. Anul următor, la Montreal, uluise lumea cu o notă de neconceput în gimnastică: 10. Nadia despre Larisa Iordache, 15 ani, cât avea ea la Skien: "Am văzut-o la American Cup, în martie, şi mi-a plăcut. Nu este fricoasă, nu intră în panică, iar asta e un lucru pozitiv". Bruxellesul este Skienul Larisei. Iar Londra poate fi Montrealul. Mariana Bitang spune despre Larisa că este genul de sportiv greu de găsit: vrea şi poate. La (încă) 15 ani. Cu zece mai puţin decât Ponor. Cătălina Ponor. Aur, argint şi bronz cât tezaurul. Şi cinci ani dramatici. Dureri cumplite la coloană, de muşchi. A reînvăţat gimnastica, şi-a reciclat ambiţia. Excepţională performanţă a lui Bellu şi Bitang: vârste aproape imposibil de alăturat.

Au apropiat generaţiile, au şters limitele, au spart tiparele. Între Cătălina şi Larisa ­ Sandra Izbaşa, 21 de ani. Performe