Fostul ministru al Economiei Lucian Bode, dar si presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului (ANPC), Constantin Cerbulescu, sunt obligati sa plateasca despagubiri in valoare de cate aproximativ 21.000 de euro fostului sef al Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Prahova, Corneliu Buzu, pentru neexecutarea sentintei Curtii de Apel Ploiesti care dispusese incadrarea acestuia din urma in functia de comisar sef al CJPC Prahova, transmite Agerpres.
Buzu a declarat luni ca instanta a dispus, la inceputul lunii mai, ca cei doi, Bode si Cerbulescu, sa ii plateasca despagubiri egale cu drepturile banesti de care a fost privat ca urmare a neexecutarii sentintei din octombrie 2011 a Curtii de Apel Ploiesti, devenita irevocabila, actualizate in functie de rata inflatiei.
De asemenea, acestia sunt obligati la plata unei amenzi in procent de 20% din salariul mediu brut pe economie, pe zi de intarziere, incepand cu data de 15 octombrie 2011, pana la data executarii efective a sentintei respective.
"Am facut un calcul. 20% din salariul mediu brut pe economie, pe zi de intarziere, inseamna in jur de 100 de euro pe zi de fiecare. Practic, fiecare dintre ei trebuie sa plateasca, in nume personal, aproximativ 21.000 de euro. Acestora li se adauga si drepturile salariale pe cei trei ani pe care le va plati ANPC", a precizat Buzu.
Corneliu Buzu a fost eliberat din functia de director al OJP C Prahova la data de 1 aprilie 2009.
Acesta a contestat in instanta decizia de eliberare din functie, iar Curtea de Apel Ploiesti a admis actiunea sa si a dispus, la data de 12 octombrie 2011, incadrarea reclamantului in functia de comisar sef al Comisariatului Judetean Pentru Protectia Consumatorilor Prahova, cu plata drepturilor banesti aferente si acordarea celorlalte drepturi legale.
Ulterio