Doi copilaşi – un bebeluş de opt luni şi un băieţel de trei ani – au fost abandonaţi de mama lor săptămâna trecută, într-un apartament de pe str. Lămâiţei din Braşov.
Vecinii sunt cei care au alertat autorităţile, iar micuţii au fost preluaţi de asistenţii sociali şi internaţi imediat la Spitalul de Pediatrie din Braşov pentru a fi examinaţi. Locuinţa de unde au fost luaţi copii arată cumplit: peste tot o mizerie de nedescris, iar cei mici au fost lăsaţi fără hrană!
Poliţiştii au demarat deja o anchetă, iar conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov a anunţat că va face o plângere împotriva părinţilor, pentru neglijenţă gravă, la Tribunalul pentru Minori şi Familie. Potrivit primelor informaţii, se pare că mama minorilor este prostituată, iar tatăl este alcoolic.
„În momentul în care cei doi vor fi externaţi, vom prelua şi fetiţa şi toţi vor ajunge în sistemul de protecţie a copilului. Băieţelul de 3 ani, având handicap grav, va fi internat la Codlea, unde avem un centru pentru copiii cu handicap sever, iar ceilalţi doi vor merge la un asistent maternal profesionist”, a declarat pentru Radio Braşov Lidia Mailat, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Copilului.
Doi copilaşi – un bebeluş de opt luni şi un băieţel de trei ani – au fost abandonaţi de mama lor săptămâna trecută, într-un apartament de pe str. Lămâiţei din Braşov.
Vecinii sunt cei care au alertat autorităţile, iar micuţii au fost preluaţi de asistenţii sociali şi internaţi imediat la Spitalul de Pediatrie din Braşov pentru a fi examinaţi. Locuinţa de unde au fost luaţi copii arată cumplit: peste tot o mizerie de nedescris, iar cei mici au fost lăsaţi fără hrană!
Poliţiştii au demarat deja o anchetă, iar conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov a anunţat că va face o plângere împotriva părinţilor, pentru neglijenţă gra