Sute de muncitori imigranţi, printre care și români, trăiesc într-un climat de teamă și sărăcie, în condiţii inumane şi îndatoraţi faţă de cei care i-au recrutat şi plasat ca forţă de muncă, arată un raport publicat în Marea Britanie. Sursa: Reuters
Potrivit cotidianului ”The Independent”, care citează un studiu intitulat ”Experiențe pe piața muncii forțate, în industria alimentară din Marea Britanie”, realizat de Joseph Rowntree Foundation.
”Partea de jos a pieţei muncii din Marea Britanie, în pofida protecţiei, poate fi profund neatractivă şi mult prea adesea exploatatoare. Munca este grea, prost plătită şi nesigură. Multe persoane intervievate câştigă cu greu atât cât să supravieţuiască. Frica şi neputinţa au fost aproape omniprezente”, se arată în raport.
Documentul prezintă situaţia lucrătorilor de la cei din ferme şi fabrici până la cei care muncesc în restaurante, constatând o mulțime de practici abuzive.
”Am simţit că îmi cade cerul în cap, dar nu am avut de ales”, a povestit Adriana, o lucrătoare româncă de 30 de ani. ”Aveam nevoie de bani. Trebuia să muncesc. Apoi nu mi-a mai păsat. Am fost pe punctul în care preferam să mor decât să mă mă mai întorc acolo. Am slăbit. Eram tensionată şi tristă tot timpul”, a adăugat ea.
Cercetătorii au descoperit muncitori care au fost supuşi unor intimidări rasiste sau sexiste şi unor ameninţări. Izolaţi, necunoscători ai limbii engleze şi ai drepturilor lor, mulţi s-au plâns că suferă de depresie iar alţii au ajuns la autoagresiune.
În pofida faptului că majoritatea sunt imigranţi legali, ei nu au fost conştienţi de drepturile lor şi au fost frecvent exploataţi. O proporţie semnificativă a achitat taxe unor agenţi de recrutare şi a rămas prinsă în capcana datoriilor.
O înşelătorie specială a fost practica de a recruta mulţi lucrători cărora li se dădeau locuri de