Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: A legat un copil de doi ani şi l-a abandonat într-o grotă

Publicat in Ziua Veche, marți 15 mai 2012 ·

Un copil de doi ani şi jumătate, căutat circa nouă ore de zeci de poliţişti şi jandarmi după ce a fost dat dispărut de părinţi, a fost găsit legat într-o grotă.

Minorul se afla într-o grotă, legat la mâini şi la picioare cu sfori, în stare de conştienţă, dar foarte slăbit. Acesta fost transportat de urgenţă de către o ambulanţă la S.C.J.U. Constanţa în vederea acordării de asistenţă medicală de specialitate, rămânând internat sub supraveghere medicală, anunţă Poliţia Română.

În urma audierilor, poliţiştii au stabilit că suspectul, fost prieten cu sora minorului, încercând să o convingă pe aceasta să reia o relaţie de concubinaj încheiată în urma cu aproximativ o săptămână, a profitat de neatenţia mamei răpindu-l pe minor chiar din apropierea locuinţei, de pe raza localităţii Traianu, comuna Săcele, judeţul Constanţa. Cu o maşină de ocazie a reuşit să ajungă împreună cu minorul până la intersecţia cu drumul ce face legătura cu localitatea Lumina, iar de aici, cu un microbuz a ajuns pe raza localităţii Ovidiu, mergând pe jos până pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, unde a hotărât să-l lege pe minor la mâini şi picioare, abandonându-l.

La data de 14 mai, ora 11.00, poliţiştii Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Cogealac, judeţul Constanţa, au fost sesizaţi cu privire la faptul că în cursul aceleiaşi zile, ora 10.30, un copil de 2 ani şi 7 luni, a dispărut de la domiciliul mamei sale din comuna Săcele, sat Traianu, judeţul Constanţa.

Minorul se afla la domiciliu împreună cu mama lui, care mai are un copil sugar şi, profitând de neatenţia mamei, a ieşit din casa aflată la marginea satului Traianu.

Urmare a sesizării, poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la adresa indicată demarând procedurile legale în vigoare pentru astfel de cazuri şi efectuând căutări pe raza localităţii cât şi în localităţile învecinate cu efective s

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 56 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 27 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°