Tranzacţiile tranziţiei

ŞUETĂ PREZIDENŢIALĂ

Nu ştiu dacă a fost o intenţie sau aşa s-a nimerit. Să fim 12. Oameni din presă, invitaţi la o cafea în cocheta vilă „Lac 2" de pe malul Herăstrăului, de către preşedintele Iliescu. Ştiu însă că, doar cu una sau două excepţii, cei de faţă erau departe de accepţia noţiunii biblice de apostoli. Asta nu a împiedicat ca de-a lungul a aproape 4 ore discuţia să fie civilizată, urbană - aşa cum de prea puţine ori este în paginile gazetelor - şi ca în nu puţine zone ale dialogului să se producă desluşiri reciproce.

Preşedintele Iliescu nu iubeşte presa. (Are şi motive, trebuie să recunoaştem.) Dar nici nu poate să o ignore. De aceea cred că ideea acestei întîlniri a avut, mai degrabă, o componentă pragmatică. Ea a putut să însemne - cel puţin pe „fronturile" prezente - un soi de armistiţiu în cursul căruia se poate proceda la împrospătarea trupelor şi a armamentului, în eventualitatea că o pace este încă imposibilă. Cîteva concluzii s-au desprins din această dezbatere, cum cred că putem acum să-i spunem.

• Nimeni dintre cei care au fost prezenţi nu se îndoieşte că domnul Iliescu va candida din nou, după cum nimeni nu se îndoieşte că va şi cîştiga. Din acest punct de vedere se poate considera că domnul Iliescu joacă o partidă în care deţine toţi aşii. De aici şi „luxul" de a amîna momentul anunţului candidaturii, condiţionat - după cum susţine domnia sa - de elaborarea legii de către Parlament. Unii dintre cei prezenţi au apreciat această întîrziere ca pe o tactică ce ar putea avea drept rezultat o inutilă creştere a tensiunii politice, iar alţii ca pe o tactică electorală ce dezechilibrează şi mai tare raportul cu ceilalţi candidaţi.

• Unii dintre interlocutori n-au ezitat să-l sfătuiască pe domnul Iliescu să nu candideze. „Ar fi un gest istoric" a spus cineva. „Sînteţi prea de stînga pentru o so