Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, s-a calificat, marţi, în turul doi al turneului de la Roma (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 2.166.400 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Cîrstea a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 4-6, 7-6 (7/4), după două ore şi 35 de minute, pe Jelena Jankovici (Serbia), cap de serie numărul 15 şi poziţia 20 în ierahia mondială.
În turul doi, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Sofia Arvidsson (Suedia), locul 61 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-2, de Maria Jose Martinez Sanchez (Spania), poziţia 47 în clasamentul mondial.
Pentru calificarea în turul doi la Roma, Cîrstea va primi 70 de puncte WTA şi cec în valoare de 11.300 de dolari.