Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un barbat si-a dat foc langa tribunalul unde este judecat Anders Breivik

Publicat in Ziare.com, marți 15 mai 2012 ·

Un barbat si-a dat foc langa cladirea tribunalului in care este judecat criminalul norvegian Anders Behring Breivik, in Oslo, potrivit unor surse ale politiei.

"Focul a fost stins repede si am vazut ca omul era in viata", a declarat martorul Nils Moe, pentru cotidianul norvegian Dagbladet. Incidentul a avut loc la ora 13:42, ora locala (14:42, ora Romaniei - n. red.).

Omul era constient, dar plangea din cauza durerilor, in timp ce era preluat de ambulanta. Se pare ca barbatul este grav ranit si are arsuri la piept si la stomac.

Personalul de securitate de langa tribunal au ajutat la stingerea focului, iar politistii au rupt hainele de pe barbatul care si-a turnat pe el un lichid inflamabil, dintr-o sticla de cola, potrivit unui martor.

Inca nu se stie cu siguranta daca omul este un cetatean norvegian, care a strigat ceva inainte de a-si da foc, fara a se cunoaste daca cuvintele sale aveau legatura cu teroristul norvegian care se afla in tribunal.

Conform New York Post, barbatul si-a dat foc, dupa care a incercat sa treaca de gardul de securitate format langa tribunal. El a fost pus la pamant de politisti, care l-au stins folosind apa, operatiune care a durat aproximativ un minut. In acest timp, barbatul striga "Impuscati-ma, impuscati-ma".

Ranitul a fost tratat pentru arsuri, la fata locului, dupa care a fost transportat la Spitalul Universitar din Oslo.

In varsta de 33 de ani, Anders Breivik este judecat pentru uciderea a 77 de persoane, pe 22 iulie 2011. Teoristul a recunoscut faptele si risca cel putin 20 de ani de inchisoare, daca se va dovedi ca a avut discernamant. In caz contrar, ar urma sa fie inchis intr-un ospiciu.

Un barbat si-a dat foc langa cladirea tribunalului in care este judecat criminalul norvegian Anders Behring Breivik, in Oslo, potrivit unor surs

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 20 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 54 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Gigi Becali a intrat în direct a doua zi după FCSB - Hermannstadt: „E jucător pe care poți să iei zeci de milioane”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali (67 de ani), patronul de la , e convins că a dat lovitura cu Alexandru Stoian, puștiul de 17 ani care i-a adus . Campioana României a fost condusă încă din minutul 75, în urma reușitei semnate de Kujabi, însă atacantul transferat de la F

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 48 minute
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: „Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, un proiect vizionar”

Gandul acum 25 minute
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a afirmat, duminică, după vizita la şantierul Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, că acesta este un proiect „vizionar, unic în peisajul medical românesc”. Va fi primul spital complet

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum o ora
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°