Medicii, poliţiştii, vameşii au cele mai mari "suplimente" adăugate la salarii. În schimb, ospătarii şi taximetriştii trăiesc din atenţii. Sursa: VLAD STĂNESCU
Fie că este vorba de şpaga cerută pentru o operaţie în spital, pentru anularea unei amenzi auto sau admnistrative, fie că e vorba de banalul bacşiş, un român cheltuie peste 500 de lei anual cu aceste plăţi.
Potrivit unui sondaj realizat de CSOP şpaga medie dată de un român într-un an de un roman este de 574 de lei.
Aşa se face că anumite slujbe au "bacşişuri" mai mari decât salariile nete.
Potrivit Barometrului Mitei din 2010, peste un sfert dintre cetăţeni consideră că sistemul medical este cel mai corupt.
Un medic de secţie câştigă, în medie, din atenţii 3.500 lei pe lună. Dar şi asistenta medicală dintr-un spital de stat poate ajunge la venituri suplimentare de peste 1.500 de lei.
Funcţionarii din primării, de a căror semnătură depinde eliberarea unor certificate (cum ar fi cel de urbanism), au ocazia de a realiza din atenţii măcar 800 de lei lunar.
"Un alt post, poate surprinzător, care aduce multe venituri aşa-zis suplimentare este cel de la resurse umane. Multe posturi se cumpără. Dacă o persoană vrea să lucreze ca asistentă medicală, pe anumite posturi la metrou, în şcoli i se cere şi 1.000 de euro de la resurse umane pentru a se angaja", ne-a explicat un specialist în recrutări.
Alte meserii care au parte de astfel de venituri sunt: controlorul de pe tren, inspectorul şcolar, funcţionarii din cimitire şi personalul de la paşapoarte.
O altă categorie de meserii care aduc venituri suplimentare este cea a slujbelor cu bacşiş.
Astfel, la un salariu pe cartea de muncă de 550 de lei, un taximetrist poate avea încă 1.000-2.500 de lei din "suplimente" (în funcţie de oraş). Şi ospătarii au uneori ba