Mioveniul a vrut să stopeze cursa CFR-ului spre titlu, dar în „oraşul Dacia“, pe un teren acoperit de apă, gazdele au avut frânele bătrânei 1310.
Cine şi-a imaginat că CFR Cluj s-ar putea împiedica de ultima clasată în lupta pentru titlu ori e obsedattde pariuri sportive, ori nu se uită des la fotbal. Pe un teren jumătate iarbă, jumătate baltă, ardelenii s-au distrat cu CS Mioveni (5-0) şi aşteaptă deja inelele de campioni.
Un sfert de oră, din momentul în care trebuia să înceapă meciul, a durat până când organizatorii NU au reuşit să îndepărteze apa de pe iarbă. Misiunea celor 20 de oameni cu lopeţi (!?) a fost mai grea decât a fotbaliştilor ultimei clasate. Apa a rămas pe gazon, dar când îl ai pe Kapetanos (sau "Kapetanovici", aşa cum îi zicea Gigi Becali jucătorului pe care acum sigur îl regretă) nici nu îţi trebuie construcţie. Cu Mureşan şi Rui Pedro antrenaţi să centreze fix în începutul de chelie al grecului, golurile ar fi venit şi dacă se juca în Alpi sau în deşertul Gobi, nu numai în "bazinul" de la Mioveni.
CFR înoată bine contra amatorilor, dar în Ligă vine Ian Thorpe
Lubrifiat din plin cu apă de ploaie, jocul CFR-ului a mers ca uns, iar Kapetanos (29 şi 43) a liniştit rapid speranţele strânse de Becali şi Porumboiu în faţa televizorului. La asta se adaugă reuşita lui Sougou (30) după o fază la care portarul Cobrea a părut să nu fie impresionat de cei 10.000 de euro promişi din partea contracandidatelor. "O fi dat Paszkany mai mult", vorba spectatorilor de la "oficială". Dacă tot s-a dat liber la goluri, Maftei (61) şi Sougou (67), din penalty, au făcut 5-0. S-a terminat campionatul, dar mare grijă, se vede Champions League! Şi acolo CFR-işti vor înota cu Ian Thorpe, nu cu amatorii, ca aseară.
A rămas cum s-a stabilit
Comisia de Recurs a LPF a judecat ieri contestaţia celor din Gruia, formaţie