Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Martinovic, ca John Terry

Publicat in Pro Sport, marți 15 mai 2012 ·

Fundaşul lateral al roş-albaştrilor este de neoprit în faţa porţii. A reuşit să înscrie contra Braşovului (2-1) al treilea gol consecutiv şi al patrulea din acest sezon de Liga I. A trecut astfel peste Leandro Tatu, atacantul adus de Mihai Stoica şi lăudat constant de către patron, care are doar trei reuşite.

Că a fost adus să joace fundaş central sau pe banda dreaptă nu mai contează. Cert este că Martinovic dă clasă atacanţilor pe care Becali îi plăteşte regeşte pentru a înscrie. Sârbul a reuşit din nou să marcheze contra Braşovului şi a ajuns la cota 4, ceva la care Tatu, Florin Costea sau Nikolic doar visează. Micuţul brazilian a punctat de trei ori, "Cioară" are o singură reuşită, în timp ce tânărul promiţător din Muntenegru şi-a păstrat forţele pentru meciurile din Europa League, în Liga I înscriind doar de două ori. Nici golgheterul echipei, Raul Rusescu, nu stă foarte bine în clasamentul campionatului intern. Comparativ cu Wesley, care a punctat de 26 de ori, atacantul Stelei are doar 12 reuşite. Totodată, Steaua are cel mai slab atac dintre primele cinci echipe din clasament, cu 43 de goluri.

Terry e egalul lui Torres şi peste Drogba

Situaţia de la Steaua nu este unică în lumea fotbalului. La cluburi precum Chelsea, Arsenal sau Bayern München, fundaşii sunt printre principalii marcatori. Astfel, John Terry are acelaşi număr de goluri cu Fernando Torres (6), jucător pe care s-au plătit 50 de milioane de euro, şi cu unul în plus faţă de Didier Drogba. La cealaltă finalistă a Ligii Campionilor, Bayern München, Van Buyten are 4 goluri marcate sezonul acesta, cu două mai mult decât vârful Ivica Olic, deşi a jucat mai puţin decât acesta.

Gică Popescu, fundaşul golgheter

Dintre fundaşii români care s-au făcut remarcaţi prin golurile lor se evidenţiază doi. Într‑un top all-time al celor mai buni marcatori fundaşi, alcătu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 35 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 26 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°