Ce ghinion, să te naşti în aceeaşi zi cu Karl Marx! Şi tot atunci să se nimerească şi Ziua Bărbaţilor, imediat după Ziua Mondială a Libertăţii Presei! Am luat de la fiecare câte ceva. De la ziua mea de naştere, faptul că sunt viu. De la Marx, faptul c-am fost olecuţă comunist. De la ziua bărbaţilor, faptul c-am fost şi încă mai sunt olecuţă bărbat, iar de la ziua libertăţii presei, dorinţa nesăbuită de a alege în locul profesiei de procuror, cu care mi-am început activitatea, pe cea de jurnalist.

În loc să-i bag pe alţii la puşcărie, m-am băgat pe mine însumi, căci asta cred eu despre munca în presă, că este un fel de puşcărie, în care cei dinăuntru sunt condamnaţi pe viaţă la libertate cu executare ! Nu vă grăbiţi să spuneţi că este o pedeapsă pe care şi-ar dori-o oricine. Pare, privită dinafară, foarte frumoasă şi foarte uşoară. Există într-adevăr o anume frumuseţe, cea zămislită din puterea şi sârguinţa cuvintelor de a porni pe orice fel de veme şi de vremuri în căutarea adevărului. Numai că ele, cuvintele, n-ar putea nimic de unele singure, adică fără mâna care le scrie, şi fără mintea care îi dictează mâinii, şi fără sufletul care le ţine pe toate la un loc, punându-le în stare de funcţionare.

Mai cu seamă din punctul lui de vedere, al sufletului vreau să spun, jurnalismul este o permanentă detenţie. Abia ce te-ai eliberat de un subiect, c-a şi venit altul nou la rând. Sunt subiecte de care nu te eliberezi niciodată, ţi se agaţă de gânduri şi, ceea ce este destul de rău pentru tine, puţintel şi de inimă. E vorba de vieţi de oameni, de nedreptăţi care frâng destine, de întâmplări dureroase ale acestei lumi care este, oricum ai da-o, şi a ta. Toate devin, fără să vrei, uneori chiar fără să înţelegi cum, ale tale. Le duce sufletul tău peste tot în cârcă, şi când îţi mângâi copiii,şi când îţi îmbrăţişezi nevasta, şi când ieşi cu prietenii la o bere. @