Succese precum cele obtinute de echipa nationala de gimnastica la campionatul european de anul acesta au devenit foarte rare in tara pentru care, cu ani in urma, sportul era una dintre putinele supape ale unui popor sufocat.
Si, ca orice lucru rar, succesul de la Bruxelles a fost cu atat mai intens savurat, cu atat mai mult cu cat reprezinta o promisiune importanta in perspectiva Olimpiadei de anul acesta.
Dar dincolo de bucurie, acest succes ridica si cateva teme de meditatie.
Intai e de remarcat ca el se leaga din nou de numele echipei de antrenori Bellu- Bitang. Cand cei doi au revenit la carma echipei nationale de gimnastica, situatia nu era deloc roz si succesele aproape disparusera.
In urma cu niste ani, Octavian Bellu si Mariana Bitang paraseau fortareata de la Deva in urma unui sir de atacuri, inclusiv din partea unor foste gimnaste care reclamau tratamentul prea dur impus de antrenori. La vremea lui, un alt mare antrenor, Bela Karolyi, a avut de infruntat acuzatii similare.
Ei bine, iata ca fara asa ceva nu exista mare performanta in sport. Este, pana la urma, o alegere de viata pe care nu o face antrenorul, ci sportiva si parintii ei. Drumul spre inalta performanta este extrem de dificil si dureros, marcat de constrangeri, renuntari, chin, suferinta, frustrari.
Nimeni nu poate fi obligat sa il aleaga. Dar daca o face, toate acestea trebuie asumate, cu dintii stransi, ca pret al succesului.
Da, e un adevar trist, marile gimnaste renunta la copilarie cu tot ce inseamna ea, de la ciocolata si joaca dupa pofta inimii, dar este, repet, o chestiune de alegere si, in final, daca seriozitatea si dedicarea sunt totale, si rezultatele sunt pe masura.
Iar antrenori precum Octavian Bellu, Mariana Bitang si Bela Karolyi nu isi fac decat meseria, asumandu-si la randul lor sacr