Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciul de urbanism e pe mâini bune

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 15 mai 2012 ·

Un rol important în buna funcţionare a unei administraţii locale îi revine Serviciului de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului. Acest serviciu din cadrul Primăriei Iernut este coordonat de Bătinaş Maria Mirela. „Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, Achiziţii, Investiţii, Integrare Europeană, sau cum îl ştie lumea prescurat, “biroul de urbanism” se ocupă cu obţinerea autorizaţiilor de construire”, explică Bătinaş Maria Mirela. “Autorizaţia de construire se obţine în urma unui certificat de urbanism”, continuă ea. “Pe partea de investiţii se fac procedurile de achiziţii, apoi se urmăresc investiţiile, se fac recepţiile. Pe partea de integrare europeană, dacă nu am accesat fonduri s-a desfiinţat postul! O condiţie, ca să putem avea o persoană angajată, trebuia să fie accesate nişte fonduri europene de o anumită sumă”, explică şeful de serviciu.

“Ar fi un post de arhitect şef. Avem o dificultate cu obţinerea autorizaţiilor, trebuie să cerem avizul de la Consiliul Judeţean şi lucrurile merg ceva mai încet în ce priveşte modul de operare a actelor,” spune Bătinaş Maria Mirela, şef serviciu urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Iernut. Lipsa banilor e o problemă peste tot. “Singura posibilitate de a face rost de bani este bugetul local, eventual prin fonduri guvernamentale sau credite. Noi nu am fost sprijiniţi de cei de la guvern, aşa că am apelat la credite”, explică şeful de serviciu. “Avem în lucru o licitaţie pentru reabilitarea străzilor, şi aici avem un post liber, am suplimentat fişa postului unui coleg cu aceste atribuţii. E dificil, pentru că personalul specializat nu vine, salarizarea e cum e şi acum şi ordonanţa ne restricţionează! Trebuie să plece un anumit număr de persoane ca să putem angaja o persoană şi atunci ne limităm la câţi suntem”, a conchis Bătinaş Maria Mirela. Un rol important în buna funcţionare a unei administraţ

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 4 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°