Marţi, în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră au observat un bărbat care căra doi saci din rafie încărcaţi cu pachete cu ţigări.
Pentru că acesta a ignorat somaţiile verbale ale poliţiştilor de frontieră şi a încercat să scape, oamenii legii au fost nevoiţi să tragă trei focuri de avertisment, în plan vertical, reuşind astfel prinderea fugarului.
Bărbatul a fost identificat ca fiind un cetăţean egiptean în vârstă de 24 ani, iar în cei doi saci de rafie transporta 10.000 de ţigarete netimbrate, purtând mărcile Capital şi Karelia. El a declarat că este marinar pe o navă ancorată în Portul Constanţa şi intenţiona să comercializeze respectivele ţigarete la diverşi lucrători de pe platforma portuară.
Ţigaretele au fost confiscate, iar marinarului egiptean i-a fost întocmit dosar penal pentru colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Marţi, în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră au observat un bărbat care căra doi saci din rafie încărcaţi cu pachete cu ţigări.
Pentru că acesta a ignorat somaţiile verbale ale poliţiştilor de frontieră şi a încercat să scape, oamenii legii au fost nevoiţi să tragă trei focuri de avertisment, în plan vertical, reuşind astfel prinderea fugarului.
Bărbatul a fost identificat ca fiind un cetăţean egiptean în vârstă de 24 ani, iar în cei doi saci de rafie transporta 10.000 de ţigarete netimbrate, purtând mărcile Capital şi Karelia. El a declarat că este marinar pe o navă ancorată în Portul Constanţa şi intenţiona să comercializeze respectivele ţigarete la diverşi lucrători de pe platforma portuară.
Ţigaretele au fost confiscate, iar marinarului egiptean i-a fost întocmit dosar penal pentru colec