Prima masura legislativa supusa dezbaterii publice de catre noua conducere a Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri este un proiect privind reorganizarea institutiei. Acesta prevede, printre altele, numirea a trei secretari de stat in loc de doi cum era pana acum. "Tinand cont de necesitatea intaririi managementului la nivelul ministerului, se impune trecerea de la 2 secretari de stat la 3 si, implicit, la constituirea cabinetului demnitarului", se arata in nota de fundamentare a proiectului care vizeaza modificarea HG 1634/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Economiei.
De asemenea, suplimenteaza numarul de posturi din cadrul ministerului de la 598 la 688, exclusiv demnitarii si posturile eferente cabinetului ministrului.
"Numarul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri este de 688, exclusiv demnitarii si posturile aferente cabinetului ministrului si ale ministrului delegat pentru mediu de afaceri. Din numarul maxim de posturi, 85 de posturi se utilizeaza pentru reteaua de promovare comercial - economica externa", se arata in proiect.
Amintim ca in vara lui 2010 a fost adoptata o hotarare de Guvern (HG 720/2010) privind restructurarea ministerului prin care a fost redus numarul maxim de posturi cu 277 pana la 598.
Ministerul este condus in prezent de catre Daniel Chitoiu si de catre ministrul delegat pentru mediu de afaceri, Lucian Isar. Potrivit proiectului, in cazul in care ministrul economiei nu isi poate exercita atributiile curente, il deleaga pe ministrul delegat pentru mediu de afaceri sau pe unul dintre secretarii de stat sa exercite aceste atributii, instiintandu-l pe premier despre aceasta.
Pana acum, noul Guvern nu si-a desemnat noii secretari de stat, desi unul dintre posturi a fost deja eliberat pri