Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea turistului cerşetor din Suceava care câştigă 4.000 de lei la malul mării

Publicat in Adevarul, marți 15 mai 2012 ·

Vară de vară, un tânăr fără un picior bate plaja în lung şi-n lat încercând să câştige un ban. Cerşeşte, dar spune că nu îi este ruşine. Nu are din ce trăi. Nimeni nu-l angajează fără un picior.

În acest an, Ion Pascariu, de 33 de ani, a venit ceva mai devreme. S-a luat după ştiri, unde a aflat că turiştii deja au luat cu asalt litoralul. S-a înşelat însă. Doar în weekend plaja este mai animată. Spune că se va întoarce acasă urmând să revină în iunie.

Tânărul este din satul Slătioara, comuna Răşca din judeţul Suceava. Are doar 10 clase, pentru că atât a putut să-l ţină mama lui în şcoală. Şi-ar fi dorit măcar să termine liceul.

În urmă cu cinci ani, pe 9 februarie, viaţa i s-a schimbat radical. Lucra la tăiat buşteni din pădure şi o clipă de neatenţie a fost suficientă să se accidenteze grav la piciorul drept. Imediat a fost dus la spitalul din Suceava unde, spune el, medicul l-a operat din greşeală la piciorul sănătos. Cum nu s-a intervenit la piciorul drept, acesta s-a infectat şi a fost nevoie să fie tăiat mai sus de genunchi. „Medicul n-a vrut să recunoască că a greşit. Era beat. Dar nu am avut bani şi nici putere să mă lupt cu ei. S-a scris atunci în Monitorul. Am ziarul pe acasă“, povesteşte el.

5 milioane de lei, cea mai mare sumă primită

Provine dintr-o familie numeroasă. „Suntem săraci. Tatăl meu a murit, iar mama a rămas să crească şapte copii. Eu sunt cel mai mare. Eu aduceam bani în casă“, mărturiseşte bărbatul. I s-a dat o pensie de 234 de lei. Acesta era singurul lor venit. Când a văzut că nici el nu-i mai poate ajuta cu nimic, a vrut să-şi ia viaţa. Nu-l mai chema nimeni la muncă, iar ai lui mureau de foame. Nu puteau trăi numai din pomana vecinilor şi a mănăstirilor. Spune că doar gândul la Dumnezeu l-a salvat. Cineva i-a dat ideea să plece pe litoral şi să ceară turiştilor ajutor.

Aşa a ajuns pentr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 4 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°