Pentru mulţi şoferi din România, momentulîn care trebuie să treacă pe la pompă, să facă plinul, e unul cât se poate de dificil! Trăiesc cu groaza că o nouă scumpire le va adânci gaura în bugetul şi-aşa ciuruit de viaţa extrem de scumpă pe care o ducem. Pentru mulţi şoferi din România, momentulîn care trebuie să treacă pe la pompă, să facă plinul, e unul cât se poate de dificil! Trăiesc cu groaza că o nouă scumpire le va adânci gaura în bugetul şi-aşa ciuruit de viaţa extrem de scumpă pe care o ducem.
Potrivit unui studiu Bloomberg, românii sunt, după bulgari, europenii cu cel mai mare cost al benzinei, calculat în funcţie de puterea de cumpărare. În ţara noastră, preţul unui litru de carburant Premium este de 1,11 euro, în condiţiile în care venitul mediu zilnic este de doar 20 de euro. Specialiştii Bloomberg au luat în calcul costurile raportate la un galon de benzină (un galon/4,54 litri=5,09 euro), considerând această cantitate ca fiind media consumată pe zi de un şofer. Astfel, un român dă pe carburant un sfert din venitul mediu zilnic, care în ţara noastră e de 20 de euro.
“suferinţă la pompă”, aşa cum şi-au intitulat experţii Bloomberg studiul, cel mai bine stau luxemburghezii. Ei au un venit de 266,6 euro pe zi şi cheltuiesc doar 2,1% din acesta pentru un galon de benzină, respectiv 5,60 euro.
Cea mai scumpă benzină din Europa se vinde în Norvegia, cu 1,64 de euro litrul sau 7,49 de euro/galonul, însă locuitorii acestei ţări nu au probleme în achiziţionarea ei. Se pot plimba berechet cu maşina personală, întrucât ponderea unui galon de carburant în venitul zilnic e de doar 3,6%.
De la începutul anului şi până acum, preţurile carburanţilor au crescut în şase rânduri la majoritatea companiilor din ţara noastră, asta în ciuda protestelor şi a amenzilor- record aplicate de Consiliul Concurenţei. Practic, în cinci luni, carburanţii s-au scumpit