Zona euro şi-a reafirmat luni seară sprijinul "ferm" faţă de menţinerea Greciei în uniunea monetară, în momentul când Atena încearcă disperată să găsească o soluţie la criza politică ce îi ipotechează viitorul, potrivit Agerpres.
Tările membre ale zonei euro au "intenţia fermă de a păstra Grecia" printre ele, a asigurat preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker (foto), extrem de critic faţă de "propaganda" celor care evocă posibilitatea ca Atena să fie exclusă, notează AFP. "Posibilitatea ca Grecia să iasă din zona euro nu a fost subiect de dezbateri, nimeni nu a pledat în acest sens" în timpul serii, a insistat el la sfârşitul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe ai celor 17 la Bruxelles.
"Suntem 17 state membre, coproprietari ai monedei noastre comune, nu m-am gândit nicio secundă ca Grecia să părăsească zona euro, este un nonsens, este absurd, este propagandă", a subliniat primul ministru luxemburghez.
"Nu-mi place modul în care unii ameninţă Grecia în fiecare zi, acesta nu este un mod de a trata prietenii şi cetăţenii din Uniunea Europeană", a insistat el.
Aceste remarci contrastează puternic cu cele adoptate recent de mai mulţi lideri europeni, care păreau să-şi fi pierdut răbdarea cu Atena.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a lovit recent cu pumnul în masă afirmând că Grecia trebuie să decidă dacă doreşte sau nu să rămână în "clubul" euro.
Ministrul german de finanţe şi candidat la şefia Eurogrupului, Wolfgang Schäuble, şi-a menţinut, sosind la Bruxelles, un discurs de fermitate, excluzând orice relaxare a planului de reforme cerut Atenei. "Nu văd ce am putea face mai mult în termeni de negocieri" cu grecii, a spus el. Asigurând în acelaşi timp că în substanţă planul nu va fi renegociat, Juncker a evocat o posibilă prelungire a termenului de punere în aplicare. Trebuie "abordate punctele în ordine: