Mark Twain povesteşte în autobiografia sa că odată s-a dus la biserică, la slujbă. După vreo zece minute s-a hotărât: ”Astăzi o să donez zece dolari. Preotul acesta e minunat, biserica trebuie ajutată”. S-a hotărât să doneze zece dolari la sfârşitul slujbei. După vreo zece minute s-a mai gândit şi a ajuns la concluzia că zece dolari erau prea mult: cinci ar fi fost îndeajuns. După încă zece minute a hotărât: ”Nu merită nici măcar cinci dolari preotul ăsta”.
El nu mai asculta slujba, se gândea numai la bani. ”La sfârşitul slujbei –scrie el – mă hotărâsem să nu mai dau nici un ban. Iar când preotul acela, care mă impresionase atât de mult, ajunsese lângă mine şi mi-a pus în faţă cutia cu donaţii, m-am gândit chiar să iau ceva bani din cutie şi să fug din biserică”. Ocho comentează; ”Mintea este în continuă mişcare. Nu stă niciodată pe loc – este ca un torent. Dacă te gândeşti la ceva rău, aşteaptă puţin. Dacă aştepţi, nu vei mai putea face rău. Dacă te gândeşti să faci ceva frumos, nu amâna, acţionează imediat, pentru că mintea este în continuă schimbare şi peste cinci minute nu vei mai putea face ceea ce ţi-ai dorit”.
Mintea e-n schimbare, mintea gândeşte continuu şi trece lesne de la un gând bun la unul rău, mintea curge, iar noi suntem aceia care alegem pe care dintre valurile ei ne aşezăm, pe unde plutim, noi alegem între grâu şi neghină, între gândul bun şi cel rău, între acţiunea bună şi cea rea. Totul este să nu scăpăm valul, momentul gândului bun. Dacă ţi-a trecut prin minte să dai ”zece dolari”, acţionează, asta-i ideea, căci mintea generoasă nu vieţuieşte la nesfârşit. Generozitatea e un gând în minte, dar şi zgârcenia, şi dorinţa de a lua din ”cutia cu donaţii” sunt la fel: gânduri care populează mintea, gânduri care trec, pur şi simplu, ca nişte călători pe o stradă oarecare. Un gând bun, neurmat de acţiunea pe care-o sugerează, e ca un val c
