Nu putine au fost situatiile in care unor persoane publice li s-a recomandat sa-si dea demisia. Putine sunt insa cele care au si facut-o. Si inca mai putine cele care si-au depus demisia de onoare, respectand realele semnificatii ale termenului si conceptului de onoare.
Onoarea este fara indoiala un concept abstract care determina o anumita perceptie calitativa privind onestitatea si respectabilitatea ce afecteaza atat statusul social, cat si autoevaluarea unui individ sau a unui grup social in cadrul societatii.
Individului sau grupului social li se atribuie astfel merit si valoare pe baza armoniei care exista intre actiunile lor si un anumit cod al onoarei sau un anumit cod moral agreat de societate in ansamblul ei. Onoarea este aderarea la ceea ce este cunoscuit drept bine si corect, este in cele din urma un cod comportamental ce defineste datoriile individului in societate.
In fine, prin perceptia si practica onoarei, individul este descris, in mare masura, prin felul cum apare el in ochii celorlalti oameni.
Onoarea, cum spune profesorul Daniel David, inseamna sa ai o grila explicita de valori pe care sa o implementezi constant in ceea ce faci, iar atunci cand nu o implementezi, din motive diverse, inclusiv independente de tine, sa fii dispus sa-ti asumi comportamente corective si responsabilitatea esecului.
Tot el spune mai departe urmatoarele: Onoarea trebuie sa fie insotita de curaj... Curajul este mecanismul care permite valorilor sa se exprime comportamental, chiar atunci cand contextul nu le favorizeaza; altfel onoarea ramane o vorba frumoasa! Concluzionand, daca Onoarea este scopul, Curajul este mijlocul de atingere a scopului.
Contextul care face obiectul acestui articol este recenta situatie scandaloasa in care s-a complacut noul ministru al Educatiei, Ioan Mang, si lucrarile sale pl
