Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat doi cetăţeni români care transportau cu două autoturisme de teren 26 de colete cu ţigări de contrabandă. Pentru reţinerea acestora, oamenii legii au fost nevoiţi să facă uz de armamentul din dotare. În urma acţiunii, nu fost înregistrate victime, însă a fost avariat unul dintre autovehicule. Faptele s-au petrecut în noapte de luni spre marţi, în jurul orei 02.30.
Pe timpul executării unei misiuni specifice la graniţă, poliţiştii de frontieră au observat cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp de noapte pe malul românesc al râului Prut două autoturisme de teren care nu-şi justificau prezenţa în zonă. Ei au procedat la interceptarea celor două autoturisme care se deplasau dinspre mal spre teritoriul ţării noastre. Conducătorii celor două maşini de teren, înmatriculate în Irlanda, respectiv Marea Britanie, au ignorat semnalele legale ale poliţiştilor şi profitând de terenul accidentat au încercat să fugă din zona, poliţiştii fiind nevoiţi să recurgă la uzul armamentului din dotare.
S-au tras 10 focuri de avertisment în plan vertical, iar alte 12 spre anvelopele celor două autoturisme care fost în cele din urmă blocate fără a fi înregistrate victime. "În timpul cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi şoferi sunt doi cetăţeni români în vârsta de 19, respectiv 31 ani, ambii domiciliaţi în judeţul Botoşani”, a spus Minodora Răcnea, inspector de poliţie de la Inspectoratul Botoşani aflat sub jurisdicţia celui de la Iaşi.
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat doi cetăţeni români care transportau cu două autoturisme de teren 26 de colete cu ţigări de contrabandă. Pentru reţinerea acestora, oamenii legii au fost nevoiţi să facă uz de armamentul din dotare. În urma acţiunii, nu fost înregistrate victime, însă a fost avariat unul dintre autovehicule. Faptele s-au petrecut în noapt